marți, 26 august 2014

Intens



Apă, ce-mbrăţişezi pământ şi pietre,
Lăsând în ele şoapta ta,
Mulţumesc!
Te-am ascultat, n-aveam cum altfel,
Te-am şi simţit, n-aveam cum altfel
Şi-am amuţit; mi-ai amintit…
Stâncă, copac, iarba şi floare
Ce te înalţi, te unduieşti, te-ntinzi
De jos în sus, pământ şi soare,
Mulţumesc!
Ce te-am privit…, n-aveam cum altfel,
Ce te-am simţit…, n-aveam cum altfel
Şi-am amuţit; mi-am amintit…
Om cu ochi vii şi gura dar şi inima la fel,
Ce întrupezi pe Cel care a vrut să fii,
Mulţumesc!
Te-am ascultat, n-aveam cum altfel,
Te-am şi simţit, n-aveam cum altfel
Şi-am amuţit; mi-ai amintit…
Că Este şi că de-aia sunt!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu